Câinele (Canis lupus familiaris) este una dintre subspeciile lupului cenușiu, mamifer și carnivor din familia canidelor. Câinele este posibil să fie primul animal domesticit, și cel mai folosit pentru muncă, vânătoare și companie din istoria oamenilor. Cuvântul "câine" denumește masculul speciei, iar termenul "cățea" este folosit pentru femelă.
Linia prezentă de câini a fost domesticită din lupii cenușii cu aproximativ 15.000 ani în urmă. Deși au fost găsite în Siberia șiBelgia rămășițe de câini domesticiți în urmă cu aproximativ 33.000 de ani, niciuna dintre aceste specii nu pare să fi supraviețuit după ultima glaciațiune. Testarea ADN-ului sugerează o scindare evoluționară între câini și lupi în urmă cu circa 100.000 ani, dar nu au fost găsite specimene mai vechi de 33.000 ani care să fie în mod clar, morfologic, câini domestici..
-Ciobanesc german
Ciobănescul german este o rasă de câine care se presupune că a apărut prin domesticirea lupului. Considerația are în vedere asemănările aspectului general. Literatura de specialitate menționează folosirea acestui câine din vremuri străvechi de către ciobanii germani, rasa prezentând variabilitate mare sub raportul însușirilor morfologice de la o regiune la alta, adaptânduse condițiilor de climă și climaterice fie modificându-și talia, viteza de mișcare pentru zonele de câmpie, fie având o talie mai mare pentru cei cu origine montană. S-a constatat că au existat împerecheri numeroase între câinii ciobănești și lup, descendenții fiind domesticiți și utilizați pentru pază."Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea se constată aceeași neuniformitate a materialului biologic până la expoziția din anul 1899 de la Karlsruhe, unde s-a constituit "Asociația câinilor Ciobănesc german". Inițiatorii și promotorii acestei asociații au fost A. Meyer, căpitan de cavalerie, și Max von Stephanitz, care a fost ales și primul președinte al forului nou constituit."
Rottweiler
Se crede că Rottweiler-ul din zilele noastre este un descendent al câinilor-păstori din timpurile romanilor, probabil al mastiff-ului italian. Așa cum romanii și-au extins dominația de-a lungul întregii Europe, Rottweiler-ul le-a stat alături având rolul de a păstori cirezile de vaci și de a-i apăra pe soldați și alimentele acestora de prădători. Datele istorice au consemnat că trupele romane, în cele din urmă, au intrat și s-au stabilit în Germania în anul 74 î.Hr. În acel timp, acoperișurile din olane (țigle) roșii reprezentau stilul arhitectural obișnuit, iar colonia a fost numită Rottweil, o traducere a cuvintelor germane pentru țigla roșie. Această colonie a dat naștere numelui rasei, care a contribuit cu loialitate și curaj la dezvoltarea civilizațiilor romane și germanice.Aceasta regiune Rottweil a devenit în cele din urmă un important târg de vite, unde descendenții câinilor romani de bovine și-au dovedit utilitatea atât în conducerea turmelor cât și în paza lor împotriva hoților și a animalelor sălbatice . Rottweilerii au fost folosiți de măcelarii ce călătoreau prin târgurile evului mediu păzind pungile de bani legate în jurul gâtului lor.Cu toate acestea, la sfârșitul secolului al nouăsprezecelea când căile ferate au devenit principala modalitate de transport, rasa a scăzut numeric atât de mult încât în 1900 a existat o singura femelă în orașul Rottweil, pe lângă doar încă un număr redus în împrejurimi. Renașterea rasei pâna la primul război mondial s-a realizat datorită cererii din ce în ce mai mari pentru câini de poliție, sporind interesul pentru câinii Rottweiler. În timpul primului război mondial, rottweilerii au fost folosiți în diferite roluri, inclusiv ca mesageri, ambulanță, și câini de pază.
Practic, aproape distrusă în jurul anilor 1800, rasa a revenit la începutul secolului al XX-lea, datorită eforturilor susținute ale unor crescători entuziaști din Stuttgart. Rottweiler-ul este încadrat în clasa câinilor utilitari și a fost prima dată înregistrat de către American Kennel Club în 1931.Dresajul și îngrijirea corespunzătoare a Rottweiler-ului îl pot face un câine de companie excelent. Rottweiler-ul este o rasă de câini foarte puternică cu instincte protectoare native. Inițial, utilizat ca și câine ciobanesc care supraveghea turmele de oi, Rottweiler-ul a devenit rapid mai bine cunoscut ca și câine de pază. Deși uneori răutăcios din cauza unei educații inadecvate și mergând până la agresiune, dresajul și îngrijirea adecvată a Rottweiler-ului îl pot face un companion excelent.
Beagle
Sunt mai multe teorii referitoare la apariția rasei Beagle. Una dintre ele precizează că preocuparea pentru dezvoltarea acestei rase s-a manifestat pentru prima dată în Anglia, în secolul al XVI-lea. Regina Elisabeta I (1533-1603) a îndrăgit foarte mult o varietate de talie mică a acestei rase, așa numiții "Pocket Beagle", din care creștea o întreagă haită. Și astăzi, varietatea mai mică a rasei (exemplarele până în 25 de centrimetri înălțime la greabăn) poartă numele reginei. De-a lungul secolului al XVII-lea rasa a suferit modificări prin încrucișarea cu exemplare de Terrier Englezesc.O altă teorie susține că primul Beagle a apărut în Grecia Antică, în jurul secolului al V-lea Î.H. Primele atestări apar în scrierile lui Xenophon care menționa folosirea unui câine la vânătoarea de animale mici, adulmecându-le. Istoria lor continuă odată cu apariția romanilor, care au prețuit acești câini și care i-au răspândit pe teritoriul întregii Europe, în special în zonele care astăzi aparțin de Imperiul Britanic. În Anglia, William Cuceritorul ar fi adus primul câine Beagle, pe numele său Talbot, prin secolul XI. Primele informații precise despre această rasă apar în secolul al XVI-lea.
Personalitate
Prietenos, jucăuș și sociabil, acceptă ușor străinii și se împacă bine cu copiii. Trăsăturile plăcute de caracter au inspirat personajul de desene animate Snoopie din serialul "Peanuts", declarat cel mai popular personaj canin.
Chihuahua este o rasă de câine, originară din statul mexican omonim, care a cunoscut în ultimul timp o răspândire rapidă printre iubitorii de animale. Câinele Chihuahua este temperamental, loial, însă nu este deloc potrivit pentru familiile care au copii mici.
Este unul dintre cei mai mici câini din lume (ca dimensiuni).Chihuahua este un câine mic, energic, protector și teritorial. Nu sunt potriviți în familiile unde există copii mici, deoarece pot fi agresivi și se enervează foarte ușor. Dacă e scăpat de sub control, poate fi distructiv pentru stăpân. Nu e potrivit în locuințele unde sunt crescute și alte animale, în special alte rase de câini. Trebuie dresați și ținuți sub control; în caz contrar pot dezvolta sindromul câinelui mic.Are capul rotund, urechile ascutițe și ridicate. Măsoară intre 15 si 38 de cm, în funcție de puritatea rasei. Cântărește între 1 si 3 kg. Poate avea blana scurtă (netedă) sau lungă (mătăsoasă). Culorile pot varia: negru, alb, alb cu negru, maroniu, cafeniu, roșcat și o multitudine de combinații. Chiar dacă este un câine foarte activ, Chihuahua este predispus la obezitate, dacă nu este hrănit conform nevoilor sale.
Este unul dintre cei mai mici câini din lume (ca dimensiuni).Chihuahua este un câine mic, energic, protector și teritorial. Nu sunt potriviți în familiile unde există copii mici, deoarece pot fi agresivi și se enervează foarte ușor. Dacă e scăpat de sub control, poate fi distructiv pentru stăpân. Nu e potrivit în locuințele unde sunt crescute și alte animale, în special alte rase de câini. Trebuie dresați și ținuți sub control; în caz contrar pot dezvolta sindromul câinelui mic.Are capul rotund, urechile ascutițe și ridicate. Măsoară intre 15 si 38 de cm, în funcție de puritatea rasei. Cântărește între 1 si 3 kg. Poate avea blana scurtă (netedă) sau lungă (mătăsoasă). Culorile pot varia: negru, alb, alb cu negru, maroniu, cafeniu, roșcat și o multitudine de combinații. Chiar dacă este un câine foarte activ, Chihuahua este predispus la obezitate, dacă nu este hrănit conform nevoilor sale.
Doberman este un câine de pază originară din Germania. Apariția acestei rase este strâns legată de activitatea germanului Louis Dobermann care și-a propus, la sfârșitul anilor 1800, să creeze câinele de pază perfect. Cu sprijinul unui compatriot, Otto Goeller, acest deziderat a fost atins în anul 1890, anul oficial de apariție a rasei Dobermann. Rasele folosite în programul de încrucișări controlate și de selecție au fost Rottweiler, Pinscher cu părul neted, Beauceron (un câine ciobănesc întâlnit în nordul Franței), Marele Danez și Manchester Terrier. De asemenea, s-au produs unele ameliorări succesive utilizându-se exemplare din rasa Old German Sheperd Dog, Ogar Englez și Weimaraner.Dobermann este un animal foarte sensibil la răceli. Blana se întreține ușor și nu ridică probleme de îngrijire ieșite din comun. Afecțiunile față de care este cel mai expus: dilatația cardiacă, maladia Wobbler, alopecia, osteosarcomul și displazia de șold.Sunt câini de pază care simt nevoia unei coordonări și cooperări permanente din partea omului. Ei dau dovadă de vitalitate, o foarte bună energie și fac dovada unei agilități deosebite. Dobermann este un câine inteligent, răspunde foarte bine în dresaj și etalează o atitudine pozitiv-afirmativă, dovedindu-se supus și cooperant în fața unui instructor versat și experimentat. Acești câini sunt neînfricați și foarte determinați atunci când sunt puși în fața unei amenințări sau a unei sarcini de lucru. Posedă o doză semnificativă de ferocitate dar care poate fi ținută strict sub control. Nu sunt atât de agresivi și periculoși pe măsura reputației, dar trebuie luați în seamă. Femelele sunt adesea mai încăpățânate și mai greu de educat decât masculii.
Ciobanesc romanesc carpatin
În România, primele date despre câinele ciobănesc carpatin au fost consemnate în Revista științelor veterinare, anul XV, nr. 2, februarie, împreună cu fotografia unui exemplar ciobănesc din proprietatea colonelului Manolescu, care a obținut premiul I la a 4-a expoziție canină din București (1931).
În aceeași revistă, G. Rădulescu Calafat a publicat primul proiect de standard pentru câinele ciobănesc românesc (în 1934, sub egida Institutului Național Zootehnic)..
În 1937, numărul 6 al revistei “Carpații” dr. G. Moldoveanu de la Institutul Național Zootehnic a publicat standardul rasei Ciobănesc românesc carpatin cu fotografia unui exemplar din județul Muscel.
În martie 1998, un grup de pasionați ai acestei rase a fondat Clubul de câini de rasă Ciobănesc românesc carpatin, redenumit Clubul crescătorilor de câini de rasă Ciobănesc românesc carpatin (CNCCRCRC), cu sediul în Bistrița.
În această perioadă s-a remarcat existența în zona Rucăr a unor câini de tip carpatin, proveniți conform unor surse neoficiale din Țara Dornelor. Aceștia au fost de asemenea considerați strămoși ai carpatinilor actuali. Unii câini au provenit din Munții Călimani și de pe valea Mureșului (din proprietatea unor păstori).
În decembrie 1998, la Piatra Neamț, în prezența unor reprezentanți ai Asociației Chinologice Române, a fost elaborat noul proiect de standard pentru Ciobănescul românesc carpatin, principala sursă de inspirație a autorilor, fiind proiectul de standard din 1937. În ianuarie 1999, proiectul a fost aprobat de AChR.
• În septembrie 2000, înființarea asociației Carpatin Rustic Club Român, la Piatra Neamț; sediul mutat apoi în Bistrița. • În martie 2003, la Bistrița: importantă conferință a factorilor implicați în selecția raselor românești sub patronajul AChR. Se înființează subcomisiile pentru CRC, Ciobănescul românesc mioritic și Ciobănescul românesc de Bucovina, câine a cărui denumire apare consemnată acum pentru prima dată în istoria sa. AChR înaintează Comisiilor Tehnică și de Standarde ale Federației Chinologice Internaționale, dosarul cu documentația de omologare. • La 6 Iulie 2005, FCI a aprobat omologarea provizorie a Ciobănescului românesc carpatin (nr. 350) și a Ciobănescului românesc mioritic (349). • La 12 decembrie 2006, la Brașov: Conferința Națională pentru CRC. Intenția participanților era aceea de a fonda un club cu adevărat național. • La 25 martie 2007, la Satu Mare, adunarea generală a AChR. Aprobarea înființării asociației Carpatin Club România (CCR) și suspendarea CNCCRCRC.
Akita Inu- -Conform tradiției încă menținută în Japonia, Akita Inu descind din legendarii câini de rasa Matagi. Analizele ADN îi plasează printre cele 14 cele mai vechi rase de câini domesticiți, deținători ai "genei ancestrale" a lupilor străvechi. De-a lungul timpului rasa a avut mai multe întrebuințări în țara natală, fiind, pe lângă asistent la vânătorile de cerbi și urși, câine de pază al reședințelor nobiliare, câine de luptă, animal de tracțiune pentru sanie și în serviciul forțelor de ordine/armatei. Akita Inu se bucură de o imensă popularitate în Japonia, unde sunt considerați simbol național. Rasa este inclusă în lista celor șapte monumente ale naturii. Japonezii îi consideră cei mai loiali companioni și protectori ai casei. Akita Inu simbolizează prosperitatea și sănătatea. Există chiar și acum tradiția ca, la nașterea unui copil, părinții să primească în dar mici statuete reprezentând un câine Akita Inu, în semn de sănătate, fericire și viață îndelungată. De asemenea, cei aflați pe patul de suferință primesc același dar de la prieteni și cunoscuți. Rasa a fost adusă în Statele Unite în anul 1937 de o oarecare Helen Keller, dar cele mai multe exemplare au pătruns în SUA după Cel De-al Doilea Razboi Mondial, când numeroși soldați americani cantonați în Japonia s-au întors acasă ducând acești câini cu ei.Akita Inu sunt foarte potriviți ca și câini de pază. Este recomandabil să fie supravegheați atunci când se află în apropierea copiilor mici, pentru că nu suportă să fie tachinați prea mult. Are reacții temperamentale rapide, poate evolua rapid de la o stare placidă la una amenințătoare, mai ales în prezența instrușilor, sau altor animale cu care nu au fost socializați. Sunt capabili de ferocitate, nu trebuie scăpat din vedere faptul că, nativ, acești câini nu ezitau să se angajeze în luptă cu un urs rănit. Nu obișnuiesc să latre prea des, unul din numele date în insula Honshu era „vânătorul tăcut”. Se angrenează în jocuri alături de membrii familiei dar poate deveni plictisit și stricător atunci când este lăsat singur pentru perioade lungi de timp.Are o personalitate distinctă, puternică, de lider. Necesită dresaj ferm și insistent, cu accent pe supunere și respectarea comenzilor. Este inteligent și va ceda în fața autorității, cooperând bine la exerciții și comenzi. Dresajul trebuie condus de o persoană cu experiență, sigură și decisă, iar exercițiile trebuie să fie variate, pentru a nu se plictisi. Ferocitatea nu reprezintă o caracteristică ce poate fi eliminată din felul de a fi al acestui câine, dar prin dresaj poate fi ținută sub control.
.jpg)
Husky Siberian este un câine de talie medie, cu blana deasă și dublă. Originar din Siberia, acest câine este agil, alert, inteligent și prietenos.
Husky-ul siberian este și el un câine considerat a face parte din grupul câinilor de muncă.
Este un câine de mărime medie rapid, suplu și are o eleganță deosebită în mișcare. Siberianul se distinge printr-un corp bine îmblănit, urechi drepte, vigilente și o coadă stufoasă, ca de vulpe. Apt de a căra încărcături ușoare, la o viteză moderată pe distanțe lungi. Proporțiile corpului sugerează un echilibru între putere, viteză și rezistență. Câinele se simte bine în hamuri, fiind foarte sigur pe el, iar performanțele sale sunt evidente. Masculii sunt puternici, dar niciodată greoi. Femelele au o structură mai fină, dar de asemenea, puternică și, la fel ca și masculii, dau impresia că forța și rapiditatea lor nu au limite. Husky Siberianul își utilizează cu măsură resursele, economisind cu foarte mare chibzuință energia.
Husky-ul Siberian este utilizat ca și câine de sanie și participă la concursuri de diferite categorii. Este considerat ca fiind cel mai rapid dintre câinii nordici. În ziua de azi, din păcate, rasa începe să se dividă în două categorii: Husky de sanie, aceștia fiind înalți, supli, cu picioare lungi, și Husky de show care tind să pară mai mici, mai compacți și greoi. Pe lângă performanțele lor dobândite la sanie, acești câini pot fi folosiți în competițiile de Skijoring sau, în cazul în care nu există zăpadă, sania trece la un cărucior metalic, ușor, cu 3 sau 4 roți.Husky Siberian este un câine nobil și prietenos, însă în același timp îndrăzneț și alert. Nu are sub nici o formă calitățile unui câine de pază și apărare, nu este suspicios față de străini și nici agresiv cu alți câini. Este gânditor și independent, cerință vitală pentru un câine de sanie, care trebuie să acționeze corect pentru a nu pune în pericol viața sa și a musherului. Câinele matur este rezervat, are o atitudine demnă, inteligentă și un caracter energic. Întotdeauna este dispus la muncă sau la joacă, ceea ce îl recomandă și ca un bun câine de companie. Nu se simte bine singur, fiind un câine de haită.
.jpg)
Pitbull -este o rasă de câini de pază buni și în ciuda zvonurilor, nu sunt agresivi cu stăpânul dar pot fi agresivi cu străinii.Au blana de mărime medie.Ei sunt dispuși să își apere stăpânul în orice mod.Acest lucru poate crea un exces de agresivitate.Nu sunt recomandați famililor cu copii mici pentru că aceștia pot face tot felul de boacăne,pe care pitbullul nu le prea acceptă.
Acești câini sunt curajoși, tenace și prietenoși. Extrem de loial si afectuoși, sunt capabili de orice pentru a-i face plăcere stăpânului.
- Nevoie de exerciți: necesară, fiind o rasă energetică necesită exerciții zilnice de minim 1-2 ore.
- Personalitatea: are un comportament prietenos cu persoanele pe care le cunoaște și le acceptă. Toleranța lor la durere îi face excelenți companioni pentru copii alături de care sunt afectuoși și loiali. Poate fi agresiv cu câini de același sex. De asemenea poate avea tendințe agresive fată de animalele mai mici.
- Dresaj: trebuie inițiat de la o vârstă cât mai fragedă. Acesta îi va ajuta să ia decizii corecte în situații dificile.
- Căminul ideal: Amstafful are nevoie de un stăpân care este dispus să-și petrecă mult timp cu el. Comunicarea și încrederea reciprocă sunt elemente foarte importante în creșterea unui Amstaff.[9]
- Temperament: Societatea Americană de Testarea Temperamentului (The American Temperament Test Society) evaluează mii de câini anual, din rase diferite, ca să determine nivelul de socializare a acestora. În acest clasament American Staffordshire Terrierul se situează în fața multor alte rase mai populare cum ar fi Beagle-ul, Collie, Doberman Pinscher si Cockerul Spaniol obținând un scor de 83.9%.
American Staffordshire Terrier-ul raportat la dimensiunile sale, trebuie să dea impresia de mare putere; este un câine bine construit, musculos, agil și grațios, în permanență atent și plin de viață. Corpul trebuie să-i fie scurt și compact, nu înalt pe picioare sau cu contururi alungite. Curajul său este proverbial.
Airedale Terrier este o rasă de câine cu blană aspră, sârmoasă, cap alungit și turtit, piept larg, cu labele din față foarte drepte, cel mai mare din grupa câinilor de tip terrier. Numele provine de la Valea Aire din ținutul Yorkshire. Rasa a fost creată în Marea Britanie la mijlocul secolului XIX-lea, ca ajutor la ferme, unde ținea la distanța sobolani sau vulpi. Airedale este o rasă de câini care a fost concepută pentru a asista omul la vânatoarea de vidre, jderi, iepuri, vulpi. Ulterior, grație curajului, determinării și calitaților fizice deosebite, a fost folosit și la vânătoarea de animale mari, cum ar fi mistreții sau chiar urșii. Poate fi folosit cu rezultate bune și în lucrul cu animalele iar în Marea Britanie este câinele preferat al forțelor de poliție.
Localnicii își doreau să țină sub control dezvoltarea viguroasă a unor specii de rozătoare, în special din habitatul acvatic (șobolanul de apă, nutria) și a unor prădători de talie mai mică (vidra, jderul, dihorul, nevăstuica). Pentru obținerea unui câine competitiv au încrucișat exemplare de copoi Otterhound și de Terrier Galez (Welsh Terrier). Cele două rase au stat la baza selecționării acestui Terrier de talie mare (Airedale Terrier este cel mai mare câine din această familie creat în Marea Britanie, motiv pentru care mai este denumit și „Regele Terrierilor”). Tot acestor rase li se datorează coloritul specific castaniu/negru al Airedale Terrier. Prin incrucișările dintre cele doua rase de câini s-a urmărit obținerea unui animal de talie mai mare decât Welsh Terrier-ul, dar nu atât de solid și greoi ca si Otterhound-ul, care să păstreze blana aspră, puternic increțită, caracterul vioi și curajul Welsh-ului dar și tenacitatea și mirosul fin de la Otterhound. Până la izbucnirea Primului Război Mondial, Airedale Terrier a fost folosit pe scară largă ca și câine de vanătoare, dar calitățile sale deosebite au atras atenția militarilor. Astfel, in 1901, locotenent-colonelul Edwin Hautenville Richardson, însărcinatul Armatei pentru instruirea câinilor-mesageri și de protecție, a pus bazele Școlii de Antrenament pentru Câinii de Război, in Shoeburyness (Essex, Anglia). Cei mai mulți „recruți” de aici erau din rasa Airedale Terrier. In 1906 Poliția Britanică a adoptat câțiva câini pregătiți la Shoeburyness pentru a insoți ofițerii în patrule și a-i asista la intervențiile împotriva infractorilor. Acești câini sunt cei mai preferați dintre toate rasele în serviciul polițienesc din Marea Britanie. Ultimele decenii au modificat profilul acestei rase, Airedale fiind deseori preferați în rol de animal de companie/animal utilitar, dar mulți proprietari continuă să-i folosească încă la vânătoare.Airedale Terrier este inteligent, alert și vioi. Dovedește un nivel de activitate ridicat, ca orice Terrier, dar nu este gălăgios. Destul de tăcut, uneori dovedind incăpățânare, alteori dispoziție pentru joacă. Se comportă bine cu copiii și se atașează puternic de stăpân. Dominant în relația cu alți câini, are nevoie de socializare timpurie. Acceptă alte animale în gospodărie dacă este obișnuit de mic cu ele. Este foarte curajos, dar nu manifestă agresivitate în relația cu alte persoane. Circumspect cu străinii și prudent.
Localnicii își doreau să țină sub control dezvoltarea viguroasă a unor specii de rozătoare, în special din habitatul acvatic (șobolanul de apă, nutria) și a unor prădători de talie mai mică (vidra, jderul, dihorul, nevăstuica). Pentru obținerea unui câine competitiv au încrucișat exemplare de copoi Otterhound și de Terrier Galez (Welsh Terrier). Cele două rase au stat la baza selecționării acestui Terrier de talie mare (Airedale Terrier este cel mai mare câine din această familie creat în Marea Britanie, motiv pentru care mai este denumit și „Regele Terrierilor”). Tot acestor rase li se datorează coloritul specific castaniu/negru al Airedale Terrier. Prin incrucișările dintre cele doua rase de câini s-a urmărit obținerea unui animal de talie mai mare decât Welsh Terrier-ul, dar nu atât de solid și greoi ca si Otterhound-ul, care să păstreze blana aspră, puternic increțită, caracterul vioi și curajul Welsh-ului dar și tenacitatea și mirosul fin de la Otterhound. Până la izbucnirea Primului Război Mondial, Airedale Terrier a fost folosit pe scară largă ca și câine de vanătoare, dar calitățile sale deosebite au atras atenția militarilor. Astfel, in 1901, locotenent-colonelul Edwin Hautenville Richardson, însărcinatul Armatei pentru instruirea câinilor-mesageri și de protecție, a pus bazele Școlii de Antrenament pentru Câinii de Război, in Shoeburyness (Essex, Anglia). Cei mai mulți „recruți” de aici erau din rasa Airedale Terrier. In 1906 Poliția Britanică a adoptat câțiva câini pregătiți la Shoeburyness pentru a insoți ofițerii în patrule și a-i asista la intervențiile împotriva infractorilor. Acești câini sunt cei mai preferați dintre toate rasele în serviciul polițienesc din Marea Britanie. Ultimele decenii au modificat profilul acestei rase, Airedale fiind deseori preferați în rol de animal de companie/animal utilitar, dar mulți proprietari continuă să-i folosească încă la vânătoare.Airedale Terrier este inteligent, alert și vioi. Dovedește un nivel de activitate ridicat, ca orice Terrier, dar nu este gălăgios. Destul de tăcut, uneori dovedind incăpățânare, alteori dispoziție pentru joacă. Se comportă bine cu copiii și se atașează puternic de stăpân. Dominant în relația cu alți câini, are nevoie de socializare timpurie. Acceptă alte animale în gospodărie dacă este obișnuit de mic cu ele. Este foarte curajos, dar nu manifestă agresivitate în relația cu alte persoane. Circumspect cu străinii și prudent.
Ciobanesc CaucazianCiobănescul Caucazian (Kavkazskaya Ovcharka,-KO) este o rasă de câine de talie medie spre mare, cu constituție robustă, aproape masivă; se adaptează ușor la condiții climaterice variate, este rezistent și nepretențios, astfel încât este utilizat în aproape toate regiunile fostei Uniuni Sovietice. Câine activ, cu psihic puternic, are un instinct de apărare puternic dezvoltat, ferocitatea și neîncrederea față de străini fiind o caracteristică recunoscută.
